Istoricul si evolutia contabilitatii

Scurta privire istorica asupra contabilitatii.

Contabilitate:
- Stiinta a conturilor;
- Ansamblul conturilor unui individ sau unei colectivitati;
- Serviciul insarcinat cu tinerea conturilor.
Ea incepe sa se dezvolte in Roma Antica in primele registre contabile. Primii care au expus regulile dublei inregistrari: Benedict Cotrulli, Luca Paciolo(in opera “Cu privire la comert si comerciantul onest”). Abia in sec XIX-lea contabilitatea devine stiinta, pina in prezent ea este considerata ca un instrument de control si gestiune.

Etapele formarii si dezvoltarii contabilitatii:

I. etapa – registre contabile ^
II. etapa – (1494 – 1700) este strins legata de dezvoltarea si extinderea comertului si a bancilor, se caracterizeaza prin raspindirea si consolidarea contabilitatii duble adica este menita sa indeplineasca rolul economic si administrativ. Pe de o parte ea era menita pentru a reflecta in mod corect clar si operativ afacerile si operatiunile comerciantilor si a bancherilor si sa permita controlul agentilor.
III. etapa – (sec.XIX-lea si prima jum.sec.XX-lea) s-a marcat prin:
a) Consacrarea bilantului si contului de rezultate si cresterea rolului contabilului in raporturile dintre asociati-actionari si conducerea intreprinderii.
b) Dezvoltarea activitatii analitice si separarea dintre contabilitatea generala si cea analitica
IV. etapa – (pina in prezent) cuprinde si marcheaza evolutia contabilitatii. Se caracterizeaza prin:
> Normarea si reglementarea contabilitatii generale – isi gasesc expresie in faptul ca in cea mai mare parte a tarilor contabilitatea intreprinderilor se sprijina pe o termenologie si pe reguli comune si produce documente de sinteza a caror continut este identic.
> Dezvoltarea cercetarii stiintifice in domeniul contabilitatii.

Locul contabilitatii in ansamblul cunoasterii stiintifice

Contabilitatea are legatura strinsa cu economia politica – stiinta care contribuie baza teoretica pentru celelalte stiinte economice(matematica, statistica) si in general cu stiintele economice de gestiune. Obiectul contabilitatii il constituie evidenta, calculul, analiza si controlul situatiei si miscarii elementelor patrimoniale precum si a rezultatelor finale obtinute.

Functiile si principiile contabilitatii

In sistemul de gestiune contabilitatea indeplineste o serie de functii din care principalele sunt:
1) Informationala – consta in faptul ca contabilitatea este furnizorul de baza al informatiei de diverse niveluri de gestiune. Anume contabilitatea fixeaza si acumuleaza informatia privind starea si miscarea mijloacelor si surselor de formare a acestora, rezultatele financiare finale ale activitatii agentului economic. Informatia economica obtinuta prin intermediul contabilitatii se utilizeaza pe larg pentru planificarea pronosticarea, elaborarea strategiilor si tacticii activitatii intreprinderii, generalizarea statistica a informatiei etc. Totodata informatia tre sa fie de calitate inalta, adica tre sa reflecte realitatea, tre sa fie veridica si obiectiva.
2) Control – consta in asigurarea integritatii si utilizarii rationale a bunurilor agentului economic. Controlul este un proces care permite intreprinderii sa-si realizeze scopurile, acesta consta in stabilirea standardelor, normelor, bugetelor, evidentierea rezultatelor efective, determinarea abaterilor de la acestea. O deosebita importanta in control este elaborarea standardelor pentru resursele materiale si de munca utilizate, intocmirea bugetelor care permit deasemenea sa se efectueze functia de planificare. Bugetul reprezinta un mecanism sigur de control prealabil si insufla administratiei intreprinderii increderea in existenta in perioada viitoare a mijloacelor necesare acesteia, rezultatele efective se determina dupa utilizarea resurselor sau in cursul efectuarii operatiunilor economice.
3) Analitica – are mare importanta intrucit indicatorii obtinuti sunt importanti la luarea deciziilor de catre utilizatori, informatia prezentata in sistemul contabil reflecta situatia financiara a intreprinderii la o data concreta, rezultatele finanaciare in cursul perioadei de gestiune in baza rezultatelor analizei, administratia intreprinderii ia decizii privind strategia si tactica activitatii pe viitor privind marimea veniturilor(devidendelor), Creditorii – rationalitatea acordarii creditului agentului economic, cumparatorul – privind incheierea contractului de procurare a marfurilor si serviciilor.
Principii in vederea obtinerii si prezentarii informatiei privind starea patrimoniului intreprinderii si rezultatele financiare ale acesteia. Contabilitatea se bazeaza pe principiile speciale care se utilizeaza in toate tarile cu economia de piata:
~Continuitatea activitatii – reprezinta un principiu conform caruia in intreprindere de regula tre sa se deruleze un proces neintrerupt al activitatii. Se presupune ca intreprinderea nu are intentia sau necesitatea sa se autolichideze sau sa-si reduca considerabil activitatea sa. Daca conducerea decide ca exista situatii sau conditii care pot sa influinteze asupra continuarii activitatii intreprinderii, este necesar ca acestea sa fie aduse la cunostinta utilizatorilor.
~Permanenta metodelor – prevede ca regurile, procedeile si metodele contabilitatii aprobate de conducere sunt fixate in politica de contabilitate.
~Specializarii exercitiilor – conform caruia veniturile si cheltuielile se inregistreaza atunci cind acestea au loc, dar nu numai in momentul primirii sau platii banilor, adica se reflecta in rapoarte financiare pentru acele perioade la care se refera.
~Prudentei – tactica comportamentului intreprinderii fata de riscurile viitoare, prevede luarea in considerare a tuturor factorilor care ar putea influenta asupra starii patrimoniului.
~Prioritatea continutului asupra formei – presupune ca toate operatiunile economice sunt reflectate din punct de vedere al continutului economic chiar daca forma juridica a acestora prevede alta interpretare.
~Reflectarea obiectiva – prevede ca in rapoartele financiare tre sa fie reflectata obiectiv starea patrimoniului si rezultatele financiare ale intreprinderii.
Sarcinile evidentei contabile:
a) Evidenta se tine in lei MD;
b) Evidenta proprietatii ce alcatuieste patrimoniul intreprinderii se tine separat de proprietatea altor persoane juridice si fizice care se afla pe teritoriul ei;
c) Contabilitatea se tine continuu din momentul inregistrarii agentului economic pina la lichidarea ei in conformitate cu legislatia in vigoare;
d) Evidenta se tine pe conturi prin reflectarea operatiunilor economice prin dubla inregistrare respectind intocmai planul de conturi aprobat de Min.fin.
e) Toate operatiile economice se reflecta integral in conturile contabile.
f) Evidenta este obligata sa posede informatie ampla privind activitatea agentului economic, situatiei economico-financiara a lui atit petru utilizatorii interni si externi;
g) Evidenta este obligata sa prezinte organelor de control economic si financiar datele privind eficacitatea intreprinderii;
h) Specialistii in domeniul contabilitatii sunt obligati sa conformeze organele de drept privind incalcarile legislatiei si actelor normative in vigoare cit si furturile de patrimoniu public;
i) Sa contribuie la rezistenta concurentei de piata la capatarea maxima de profit.

Sistemul de reglementare normativa a contabilitatii in RM

Reprezinta totalitatea actelor legislative si normative care reglamenteaza tinerea contabilitatii si intocmirea rapoartelor financiare. Contabilitatea cuprinde o terminologie unica si este bazata pe anumite reguli comune pentru toate intreprinderile care desfasoara activitate de intreprinzator si sunt inregistratein RM indiferent de tipul de proprietate, de forma organizatorico-juridica(cu exceptia organizatiilor bugetare). Ca acte legislative si normative privind reglementarea contabilitatii in RM se aplica:
1) Legea contabilitatii – act normativ care stabileste principiile unice ale contabilitatii si rapoartelor financiare, reguli generale privind: documentarea operatiilor economice, intocmirea registrelor contabile, inventarierea patrimoniului, corectarea erorilor contabile, intocmirea si prezentarea rapoartelor financiare;
2) Standardele nationale de contabilitate(SNC) – norma generala si reguli de tinere a contabilitatii, evaluarea si constatarea activelor, capitalului propriu, datoriilor, veniturilor, cheltuielilor si rezultatelor financiare;
3) Comentarii la SNC - explicatii oficiale in baza exemplelor concrete privind aplicarea prevederilor SNC;
4) Planul de conturi contabile ale activitatii economico-financiare – este un model normativ privind clasificarea si codificarea conturilor el reprezinta un tablou al sistemului de conturi in cadrul caruia fiecare cont este desemnat perintr-o denumire si simbol cifric;
5) Instructiuni si scrisori emise de Min.fin. – explicatii privind modelul de tineri a contabilitatii in diverse domenii de activitate a intreprinderii;
6) Codul fiscal – stabileste principii generale ale impozitarii in RM si relatiile ce tin de executarea obligatiilor fiscale in ce priveste impozitele si taxele generale de stat.

Obiectul si metoda contabilitatii

Obiectul si metoda contabilitatii

Obiectul contabilitatii il constituie reflectarea in expresie baneasca a bunurilor mobile si imobile, inclusiv solul, bogatiile naturale, zacamintele si alte bunuri cu potential economic.
Subiectul – persoana juridica cu orice tip de proprietate si forma juridica de organizare sau persoana fizica ce desfasoara activitatea pe teritoriul RM.
Tipuri de agenti economici:
~ Intreprindere – sector de afaceri unde se efectueaza producerea si distribuirea bunurilor materiale;
~ Societati de credit si asigurari – bancile si intreprinderile care asigura;
~ Administratii publice – sector public – invatamint, spitale, armata;
~ Menaje(gospodarii) – nu se supune contabilitatii;
~ Strainatatea.
Toti agentii economici detin un patrimoniu ce necesita reflectarea in contabilitate. Patrimoniul agentilor economici este format din totalitatea bunurilor si valorilor economice pe care le gestioneaza precum si din totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care acestia si le asuma. Se spune ca obiectul de studiu al contabilitatii – patrimoniul agentului economic.
Obiectul contabilitatii – patrimoniul agentului economic, procese economice care imbraca forma consumurilor, cheltuielilor, veniturilor si rezultatelor capatate adica procesele economice care reflecta cum este gestionat patrimoniul firmei.

Ecuatia de echilibru a patrimoniului:

B = D + O

Partea materiala = raport de proportii

A = P

, unde B – bunuri; D – drepturi; O – obligatii; A – activ; P – pasiv.
O lege fundamentala a contabilitatii este ca dintre A patrimoniului si P patrimoniului in permanenta este egalitate.
Daca B = D + O => D = B – O
Drepturile reprezinta patrimoniul net al agentului economic: PN = A – O
Se considera normal atunci cind PN al intreprinderii este ≥ 0 (PN ≥ 0)
Odata cu cunoasterea existentei si patrimoniului, obiectul contabilitatii mai include si cunoasterea miscarilor si transformarilor interne ale patrimoniului, aceste miscari sunt concretizate in obiectul contabilitatii prin categoriile economice:
- Consumurile;
- Cheltuielile;
- Veniturile;
- Rezultatele.
Aceste miscari sunt in cadrul proceselor economice(aprovizionare, producere, desfacere).

Rezultatele dintre aceste categorii economice sunt: C ± R = V; unde C – cheltuieli; R – rezultatele; V – veniturile.

R = V – C

Daca: V > C => profit;
C > V => pierdere;
V = C => 0 – nimic.
Reiesind din rezultatul se considera ca: A + C = P + V.

Metoda contabilitatii

Este un proces al gindirii teoretice abstracte indicind modul de a studia, de a cerceta, de a cunoaste obiectele si fenomenele de natura si societate. Elementele metodei contabilitatii:
1) Documentele – orice operatie economica sau financiara privitoare la existenta si miscarea elementelor patrimoniale a unitatilor economice si sociale pentru a putea fi inregistrata in conturi tre mai intii contrasemnata intr-un document, care atesta infaptuirea ei, este necesar acest lucru deoarece inregistrarea operatiunilor economice si financiare in conturi se face numai dupa ce acestea au avut loc, iar una din cerintele contabilitatii o constituie fundamentarea si justificarea tuturor datelor sale pe baza de document.
2) Evaluarea – procesul determinarii sumei in expresie valorica conform careia se recunoaste obiectul contabilitatii si modificarea valorii acestuia, acest proces are o deosebita importanta pentru sintetizarea si generalizarea informatiei generate de existenta, miscarea si transformarea elementelor patrimoniale. Evaluarea este strins legata de celelalte procedee ale metodei a caror utilizare este conditionata de folosirea prealabila a exprimarii valorice.
3) Inventarierea – modul de control, evaluare si autentificare documentara a existentei si situatiei patrimoniale, a decontarilor, datoriilor, precum si a patrimoniului care se afla la dispozitia acestuia la o data anumita.
4) Dubla inregistrare – se concretizeaza in faptul ca fiecare operatiune se inregistreaza simultan cu aceeasi valoare in 2 conturi distincte in partile opuse ale acestora.
5) Raportul financiar – este modul de generalizare sistematezata a informatiei privind situatia patrimoniala si financiara a rezultatelor financiare si fluxului mijloacelor banesti ale subiectului pe o perioada de gestiune conform legislatiei in vigoare. Raportul financiar se utilizeaza pentru analiza situatiei economico-financiare a intreprinderii.
6) Contul – unitatea principala a gruparii curente, reflectarii, generalizarii si pastrarii informatiei privind existenta si miscarea obiectelor contabile ce ii apartin subiectului cu titlu de proprietate.
7) Calcularea – modul de grupare a consumurilor si cheltuielilor si determinarii costului a A materiale achizitionate, produse sau realizate, lucrarilor efectuate sau serviciilor prestate.

Activele intreprinderii clasificarea, continut, caracteristica

Activul reflecta trasatura bunurilor sau mijloacelor de a se afla intr-o continua miscare si transformare si de a se identifica cu insasi activitatea intreprinderii respective.
Activul patrimonial cuprinde mijloacele economice ca avere concreta si drepturile de creanta.

Active pe termen lung(imobilizari) – acele categorii de bunuri care au rezistenta durabila in intreprindere si care nu se consuma la prima utilizare.
Active nemateriale – acele bunuri care nu au o forma fizica concreta, dar se reprezinta printr-un document juridic sau comercial:
- Cheltuieli de organizare – cheltuieli aferente crearii intreprinderii(executarea stampilei, taxele de stat, servicii de consultatii);
- Brevete – drepturi exclusive garantate de stat pe o anumita perioada pentru fabricarea unui fel de produs, utilizarea sau vinzarea unui produs specific;
- Embleme comerciale – simboluri inregistrate protejate de stat cu drepturi exclusiv de utilizare pentru identificarea marfurilor, serviciilor unor persoane juridice sau fizice de marfurile altor persoane juridice sau fizice;
- Licente – drepturi intocmite juridic pentru practicarea unui anumit gen de activitate;
- Know-how – cunostinte tehnico-stiintifice, tehnologice, comerciale, financiare, organizatorice de gestiune etc, acumulate de intreprindere care constituie secret comercial si aduc avantaj economic;
- Copyright – drept de autor garantat de stat pentru publicarea, editarea, vinzarea operelor literare, muzicale, video, cinema etc, pe intreaga durata prevazuta de legislatie;
- Programe informatice – un set de documentatie tehnica si de exploatare precum si complexul de programe pentru sistemul de prelucrare a informatiei;
- Desene si mostre industriale – un nou tip de articol inregistrat cu functie de utilitate care acorda detinatorului documentului de protectie dreptul exclusiv de utilizare a articolului;
- Francizele – drepturi acordate de o intreprindere altei persoane juridice sau fizice pentru utilizarea unei anumite formule a produsului sau tehnologii a procesului de productie pentru un comision stabilit.
Active materiale pe termen lung – cuprind activele care imbraca o forma fizica, naturala, au o durata de functionare utila mai mare de 1 an, se utilizeaza in activitatea intreprinderii sau se afla in procesul crearii si nu sunt destinate vinzarii:
> Active materiale in curs de executie – includ cheltuieli pentru achizitionarea si crearea activelor la beneficiarul constructiei in decursul unui proces indelungat (achizitionarea utilajului care necesita montare, constructia cladirilor si edificiilor speciale, plantarea si cultivarea plantatiilor perene).
> Mijloace fixe – includ activele materiale, pretul unitar al carora depaseste plafonul stabilit de legislatie, planificate pentru utilizare mai mult de 1 an in activitate de productie comerciala si alte activitati sau pentru alte scopuri administrative(cladiri, masini, utilaje);
> Terenuri – imobil cu durata de utilizare nelimitata in desfasurarea activitatii intreprinderii sau poate fi destinata inchirieirii.
> Resurse naturale – partea naturala a activelor materiale pe termen lung care are forma naturala concreta de rezerve de petrol, gaze, piatra, material lemnos etc. extrase in cursul unei perioade indelungate.
Active financiare pe termen lung – investitii financiare pe termen lung si creante pe termen lung.
I. Investitii financiare pe termen lung sunt active detinute de intreprinderea investitor mai mare de un an in scopul ameliorarii situatiei sale financiare prin obtinerea veniturilor(dobinzii, devidende, redevente). Investitii financiare reprezinta cheltuielile intreprinderii legate de procurarea hirtiilor de valoare, alocarea mijloacelor in capitalul statutar al altor intreprinderi. Investitiile se impart in:
1. Investitii financiare in parti nelegate – cind investitorul detine pina la 20% din capitalul statutar al intreprinderii in care sa investit;
2. Investitii financiare in parti legate – includ investitiile in intreprinderi asociate si investitii in intreprinderi fiice.

Intreprindere asociata – intreprindere in care investitorul exercita o influenta notabila si detine de la 20% pina la 50% actiuni sau participatii la capitalul statutar.
Intreprindere fiica – intreprindere care se afla sub controlul altei intreprinderi (mama) ce contine peste 50% de actiuni sau participatii in capitalul statutar.

II. Creante pe termen lung – valori economice avansate temporar de intreprindere altor persoane juridice sau fizice pe o perioada mai mare de 1 an si pentru care urmeaza sa primeasca echivalent valoric. Toate persoanele fizice si juridice ce au beneficiat de o valoare avansata – debitori.

Active curente – se caracterizeaza prin faptul ca participa la procesul de productie cu intreaga lor valoare de utilitate si care se consuma si isi transmit dintr-o data valoarea lor asupra produsului nou creat. Durata ciclului de exploatare mai mica de 1 an, ele intra, ies in si din patrimoniu de mai multe ori in cursul unei perioade de gestiune.
Stocuri de marfuri si materiale – activele destinate vinzarii in cazul activitatii economice ordinare sau inregistrate ca productie in curs de executie sau destinate consumului in procesul de productie si la prestarea de servicii:
a) Materiale destinate utilizarii in procesul de productie;
b) Marfurile, inclusiv terenurile si alte active materiale achizitionate si destinate revinzarii;
c) Obiecte de mica valoare si scurta durata – sunt obiecte ce fac parte din mijloace de munca cu un termen de exploatare mai mic de 1 an si valoarea unitatii pina la 1000lei.
d) Productia in curs de executie – este caracteristica pentru intreprinderile de productie, care in momentul dat nu este altceva decit piese, semifabricate, materiale prelucrate partial etc.
e) Produse finite – rezultatul final al procesului de productie, se pastreaza la depozite si sunt destinate vinzarii.
Creante pe termen scurt – valori economice avansate temporar de intreprindere altor persoane fizice si juridice pe un termen mai mic de un an si pentru care urmeaza sa primeasca un echivalent valoric:
~Creante privind facturile comerciale;
~Creante ale partilor legate;
~Creante privind avansurile acordate;
~Creante ale bugetului;
~Creante ale personalului;
~Creante privind veniturile calculate;
~Alte creante pe termen scurt.
Investitii financiare pe termen scurt – investitii pe care intreprinderea are intentia sa le comercializeze sau sa le stinga in curs de un an, cu exceptia titlurilor de valoare de piata cu lichiditate inalta, avind un termen de stingere pina la 3 luni.
Mijloace banesti – reprezinta disponibilitati banesti in casierie, depozite, conturi de decontare, valutare si in alte conturi de banca.

Pasivele intreprinderii clasificarea, continutul, caracteristica

Pasive – sursele de constituire a bunurilor economice.

Capitalul propriu corespunde finantarii proprii a bunurilor economice aflate in circuitul patrimonial al intreprinderii si reprezinta marimea ramasa in activele intreprinderii dupa scaderea datoriilor.
Capitalul statutar – se constituie la infiintarea intreprinderii, fiind o conditie a existentei si functionarii acesteia, si reprezinta valoarea aporturilor proprietarilor intreprinderii la patrimoniul acesteia, depuse in contul achitarii actiunilor(cotelor) pentru asigurarea activitatii intreprinderii.
Pe parcursul funtionarii intreprinderii, poate aparea necesitatea de a modifica capitalul statutar constituit la crearea ei. Se poate majora prin plasarea de actiuni noi din emisia suplimentara sau prin majorarea valorii nomianle a actiunilor plasate. Din operatiuniile de cresterea a capitalului statutar poate sa rezulte – Capitalul suplimentar – care reprezinta diferenta intre pretul de emisiune si valoarea nominala a noilor actiuni. In caz cind pretul de emisiune este mai mic decit valoarea nominala avem capital suplimentar, dar el are menirea de a micsora valoarea capitalului propriu. Micsorarea capitalului statutar se efectueaza prin rambursarea catre actionari sau asociati a unei parti din acesta, atunci cind societatea il considera prea mare in raport cu activitatea sa sau in alte situatii.
Marimea capitalului statutar se micsoreaza o data cu marirea capitalului nevarsat si retras. Capital nevarsat – reprezinta datoriile fondatorilor privind aporturile la capitalul statutar. Capital retras – reprezinta valoarea actiunilor proprii(cotele de participatie) rascumparate de la actionarii sai.
Rezervele – reprezinta profitul capitalizat in mod durabil de intreprindere pina la o decizie contrara a organelor competente. Ele se constituie in raport cu cotele stabilite din profitul net:
- Rezerve legale – se constituie anual intr-o anumita proportie din profitul net, fiind destinate protejarii capitalului in cazul in care perioada de gestiune se incheie cu pierderi;
- Rezerve statutare – reprezinta acele fonduri a caror constituire din profitul net este stipulata in statutul de constituire a intreprinderii;
- Alte rezerve – sunt create prin decizia adunarii generale din profitul net.
Profitul nerepartizat include:
~ Corectii ale rezultatelor perioadei precedente – rezultatele corectarilor efectuate in anul de gestiune la operatiunile aferente perioadei precedente.
~ Profit nerepartizat(pierdere neacoperita) al perioadelor precedente – o parte din capitalul propriu care nu a fost utilizata sau repartizata intre proprietarii intreprinderii sub forma de devidende sau venituri din participatii.
~ Profit net(pierderea) al perioadei de gestiune – rezultatul financiar al perioadei de gestiune dupa impozitare.
Capitalul secundar cuprinde:
* Subventiile de stat, care reprezinta asistenta acordata intreprinderii de Guvern sau de alte organe de stat, respectindu-se anumite conditii legate de activitatea de productie si financiara a acesteia.
* Diferentele din reevaluare – sunt ecarturile si sumele reducerilor din reevaluarea activelor materiale si financiare pe termen lung.

Datoriile – fondurile sau capitalurile furnizate de terti, pentru care intreprinderea tre sa acorde o prestatie sau un echivalent valoric. Este vorba de creditele contractate de la banci sau alte institutii financiare, imprumuturile din emisiunea de obligatii, precum si datoriile create in cadrul relatiilor de decontare ale intreprinderii cu alte persoane fizice si juridice.
Datorii pe termen lung – cu termen de rambursare mai mare de un an.
Datorii pe termen scurt – datori pe parcursul exercitiului financiar(pina la 1 an)
Datorii financiare – exprima creditele primite de la banca si alte institutii de credit precum si imprumuturile din emisiunea de obligatii.
Datorii comerciare – se formeaza in cadrul relatiilor de decontare cu funizorii pentru aprovizionarea de bunuri materiale, lucrari si servicii prestate.
Datorii calculate – cuprind datoriile fiscale, salariile si sociale, datoriile fata de asociati.

Consumuri, cheltuieli si venituri clasificarea, caracterizarea

Consumurile – resursele utilizate pentru fabricarea produselor si prestarea serviciilor in scopul obtinerii venitului. Ele sunt nemijlocit legate de procesul de productie, isi gasesc intruchipare materiala in stocurile productiei finite si produselor in curs de executie, la finele perioadei de gestiune se reflecta in bilantul contabil ca active si nu se iau in calcul la determinarea rezultatului financiar al intreprinderii.

Cosumurile directe – consumurile identificate nemijlocit pe un anumit produs sau serviciu in momentul efectuarii lor.
Consumuri directe de materiale – valoarea materiei prime, mateirialelor, semifabricatelor, utilizate la fabricarea produselor care, in mod substantial, intra in componenta acestora si se includ direct in costul produselor finite.
Consumuri directe privind retribuirea muncii – consumurile privind remunerarea muncitorilor, incluse in mod direct in costul produselor finite.
Consumuri indirecte de productie – consumurile aferente deserviriisi conducerii subdiviziunilor de productie, care nu pot fi incluse in mod direct in costul produselor finite si se repartizeaza la sfirsitul perioadei de gestiune pe tipuri de produse.
Consumuri indirecte de productie variabila – consumurile intreprinderii, marimea carora depinde de volumul de productie, cum ar fi remunerarea muncitorilor ce deservesc sectiile de productie, consumul de materiale pentru gestiunea generala a sectiilor etc.
Consumuri indirecte de productie constante – consumurile intreprinderii, marimea carora nu depinde sau depinde neesential de volumul productiei, cum ar fi uzura calculata mijloacelor fixe, consumul de energie electrica pentru eluminarea sectiilor de productie etc.

Cheltuielile reprezinta cheltuielile si pierderile(daunele) care apar in rezultatul activitatii economico-financiare si nu sunt legate nemijlocit de procesul de productie. Spre deosebire de consumuri, cheltuielile nu se includ in costul produselor, se reflecta in raportul privind rezultatele financiare si se scad din venituri la determinarea profitului(pierderii) perioadei de gestiune.
Cheltuielile activitatii operationale – cuprind cheltuielile aferente desfasurarii activitatii de baza a intreprinderii.
Costul vinzarilor – o parte din consumurile aferente produselor, marfurilor vindute si serviciilor prestate.
Cheltuieli comerciale – cheltuielile aferente desfacerii produselor, marfurilor si prestarilor de servicii si anume: cheltuieli privind serviciile de marketing aferente incheierii sau rezilierii contractelor; cheltuieli privind ambalarea, incarcarea-descarcarea produselor si marfurilor; cheltuieli de transport aferente; pentru reclama.
Cheltuieli generale si administrative – cuprind cheltuieli privind deservirea si gestiunea intreprinderii in ansamblu. Ele cuprind cheltuieli ce tin de retribuirea muncii salariatilor, atribuite personalului de conducere si gospodaresc, premiile de orice tip conform sistemelor existente la intreprindere, adaosurile de orice tip etc.
Alte cheltuieli operationale – cuprind cheltuieli privind vinzarea altor active curente, pentru arenda curenta, cheltuieli sub forma de amenzi, penalitati, despagubiri; cheltuieli din modificarea metodelor de evaluare a activelor curente etc.
Cheltuieli ale activitatii neoperationale – cuprind cheltuilelile suportate de intreprindere la efectuarea altor feluri de activitati.
Cheltuieli ale activitatii de investitii – sunt generate de scoaterea din functiune a activelor pe termen lung si cuprind cheltuieli privind iesirea activelor nemateriale, activelor materiale pe termen lung, activelor financiare pe termen lung, pierdirile din partictipatiile in alte intreprinderi si din operatiile cu parti legate etc.
Cheltuili ale activitatii financiare – sunt generate de modificarea marimii si structurii capitalului propriu, imprumuturilor si creditelor intreprinderii. Acestea cuprind cheltuielile privind plata redeventelor, privind arenta finantata a activelor materiale pe termen lung, privind diferentele de curs valutar nefavorabile etc.
Pierderi exceptionale – rezulta din evenimentele sau operatiunile rare si netipice, nelegate de activitatea financiar-economica a intreprinderii. Acestea cuprind pierdirile provocate de calamitatile naturale, pierdirile rezultate din perturbarile politice, pierderile ocazionate de modificarea legislatiei.
Cheltuielile privind impozitul pe venit – cuprind suma totala a cheltuielilor privind impozitul pe venit, luate in considerare la calcularea profitului(pierderii) net al perioadei de gestiune.

Venitul – cuprinde afluxul global de avantaje economice incasate sau care urmeaza a fi incasate in conturile intreprinderii. In componenta veniturilor nu se includ sumele incasate in numele tertelor persoane, cum ar fi TVA, accizele, incasarile globale obtinute din insarcinarea organizatiilor terte, din comercializarea produselor sau marfurilor acestora, deoarece aceste sume nu prezinta un avantaj economic al intreprinderii si nu influenteaza capitalul propriu al acesteia.

Veniturile din activitatea operationala cuprind sumele rezultate din activitatea de baza a intreprinderii.
Veniturile din vinzari – reprezinta incasarile din vinzarea produselor finite, marfurilor, si se constata in baza metodei calcularii in cazul livrarii si transmiterii catre cumparator a drepturilor de proprietate asupra acestora; incasarile din prestarea serviciilor; avantajele obtinute din operatiile de barter, contracte de constructie.
Alte venituri operationale – includ sumele primite sau de primit din iesirea(vinzarea, schimbul) activelor curente, cu exceptia produselor finite si marfurilor, din arenda curenta, precum si sub forma de amenda, penalitati, despagubiri, recuperari de daune materiale rezultate din modificarea metodelor de evaluare a activelor curente.
Venituri din activitatea neoperationala – cuprind sumele primite sau de primit din alte feluri de activitati ale intreprinderii, decit cea de baza.
Venituri din activitatea de investitii – cuprind sumele rezultate din iesirea si reevaluarea activelor pe termen lung ale intreprinderii(sumele incasate din vinzarea activelor nemateriale, terenurilor, mijloacelor fixe; devidendele calculate, dobinzile; sumele diferentelor din reevaluarea activelor pe termen lung iesite; veniturile din operatiunile cu parti legate);
Veniturile din activitatea financiara – sumele rezultate din transmiterea in folosinta altor persoane fizice si juridice, pe un termen mai mare de un an, a activelor nemateriale, materiale pe termen lung, valoarea activelor intrate cu titlu gratuit, venituri sub forma de diferente de curs valutar favorabile, subventii de stat, premii etc.
Venituri exceptionale – cuprind sumele primite de la organele de stat, companiile de asigurari, persoanele fizice si juridice, sub forma de recuperare a pierderilor din calamitati naturale, perturbari politice, modificari ale legislatiei si alte evenimente ce nu sunt legate de activitatea ordinara a intreprinderii.

Bilantul contabil

Notiunile, tipurile si functiile

Bilantul contabil ca procedeu specific al metodei contabilitatii reprezinta un raport financiar care reflecta patrimoniul si situatia economico-financiara a agentului economic la un moment dat. In bilant A=P.

Clasificarea bilantului:
I Dupa statutul juridic al intreprinderii:
- Bilant contabil initial – se intocmeste la infiintarea intreprinderii;
- Bilant contabil curent – se intocmeste in cursul activitatii intreprinderii, la termenele impuse de legislatia in vigoare.
- Bilant contabil final – se intocmeste in momentul cesionarii activitatii de catre intreprindere sau a lichidarii ei.
II Dupa perioada de intocmire:
~ Bilant contabil anual – se intocmeste la sf.anului pe baza datelor din conturi si presupune in mod obligatoriu verificarea prealabila a realitatii acestora prin inventariere.
~ Bilant contabil intermediar – se intocmeste si se prezinta la sf.fiecarui trimestru.
III Dupa sfera de cuprindere a elementelor patrimoniale:
> Bilant contabil primar – bilantul contabil intocmit la nivel de intreprindere;
> Bilant contabil consolidat – intocmit la nivelul grupurilor de intreprinderi;
> Bilant contabil centralizat – bilanturile contabile intocmite la nivelul ministerelor, departamentelor, economiei nationale in ansamblu.
Functiile:
a. De sinteza si generalizare – sintetizarea si gruparea informatiei contabile dupa o structura care este unica si obligatorie pentru toate intreprinderile.
b. De informare – rezulta din analiza datelor prezentate in bilant, prin bilant se prezinta situatia elementelor patrimoniale si rezultatul perioadei de gestiune.
c. De analiza a starii economico-financiare a intreprinderii – in baza datelor din bilantul contabil se analizeaza situatia patrimoniala si financiara a intreprinderii.

Operatii economice asupra bilantului contabil

Oricit de variate ar fi operatiile economice sub aspectul naturii si continutului lor economic ele se grupeaza in 4 categorii:

I Operatii economice care genereaza modificari numai in structura activului bilantului:

A + x – x = P

Spre exemplu: se ridica din contul de decontare de la banca suma de 40 000 lei si se depune in casieria intreprinderii.
II Operatii economice care genereaza modificari numai in pasivul bilantului:

A = P + x – x

Spre exemplu: din contul unui credit bancar pe termen scurt se achita furnizorilor o datorie in suma de 200 000 lei, ajunsa la scadenta.
III Operatii economice care produc modificari atit in volumul, cit si in structura ambelor parti ale bilantului, in sensul cresterii unui post de activ si, concomitent si cu aceeasi suma, cresterii unui post de pasiv:

A + x = P + x

Spre exemplu: se cumpara un lot de marfuri cu plata ulterioara la valoarea de procurare de 80 000 lei.
IV Operatii economice care produc modificari in ambele parti ale bilantului, in sensul micsorarii unui post de activ si, concomitent si cu aceeasi suma, micsorarii unui post de pasiv:

A – x = P – x

Spre exemplu: din disponibilul de la contul de decontare se achita un credit bancar pe termen scurt in suma de 100 000 lei ajuns la scadenta.

Teoria si modelul privind contul. Dubla inregistrare

Notiunea de cont contabil si functiile acestuia

Contul – un procedeu specific metodei contabilitatii, care reflecta existenta si miscarea fiecarui elemente patrimonial ca efect al modificarilor produse de operatiile economice ce au loc intr-o perioada de gestiune.
Totalitatea conturilor folosite de contabilitatea curenta pentru reflectarea obiectului sau de studiu constituie sistemul conturilor.
Functiile contului:
a. Economica – consta in aceea ca fiecare cont reflecta un anumit bun economic sau sursa de finantare, care determina insusi continutul economic al contului respectiv.
b. Contabila – consta intr-un anumit mod de inregistrare, in cadrul lor, a cresterilor si micsorarilor determinate de operatiile economico-financiare la care se refera, in raport cu continutul economic al conturilor respective.
c. De control – consta in folosirea datelor si informatiilor furnizate de ele la controlul integritatii patrimoniului unitatii.
d. De grupare – consta ca in conturi se inregistreaza bunurile economice si sursele de finantare pe elemente omogene, reflectindu-se in fiecare cont toate operatiile care se refera la un anumit element.
e. De calcul – pe baza ei se calculeaza situatia elementelor patrimoniale, in diferite momente ale activitatii economice.
f. De sistematizare – este realizata prin inregistrarea separata a operatiilor economico-financiare, care provoaca modificari in sensul cresterii, si de acelea care determina micsorari ale aceluiasi element patrimonial.
g. Statistica – consta in aceea ca datele si informatiile furnizate de conturi stau la baza determinarii unor indicatori statistici.

Structura si clasificarea contului

Structura contului:
1. titlul sau denumirea contului – defineste elementul de activ sau de pasiv pentru care s-a deschis contul respectiv si a carei evidenta se tine.
2. debitul si creditul contului – denumirile celor 2 parti opuse a contului in care se inregistreaza sumele intrate si iesite.
3. data inregistrarii operatiei economico-financiare in cont;
4. explicatia operatiei economico-financiare;
5. rulajul contului – sumele inregistrate succesiv intr-o perioada de gestiune a debitului si creditului unui cont. Rulaj debitor – totalitatea inregistrarilor facute in partea de debit a unui cont. Rulaj creditor – totalitatea inregistrarilor facute pe partea de credit.
6. soldul contului – exprima existentul valoric la un moment dat al elementului patrimonial, care se evidentiaza cu ajutorul contului respectiv. Soldul final – soldul la sfirsitul perioadei de gestiune. Soldul initial – socldul la inceputlui perioadei urmatoare de gestiune.
Conturile reiesind din continutul economic se impart in:
a) extrabilantiere
b) bilantiere:
~ de activ – destinate pentru evidenta activului
~ de pasiv – destinate pentru evidenta pasivului
Soldul final al contului de activ:
Sf = Si(debitor) + Rd – Rc
Soldul final al contului de pasiv:
Sf = Si(creditor) + Rc – Rd
Conturile de activ pot avea solduri initiale si finale numai in debit, iar conturile de pasiv numai in credit.
Clasificarea conturilor dupa continutul economic si functia contabila:
> Clasa conturilor de mijloace economice care au functia contabila de Activ;
> Clasa contutilor de surse economice care au functia de Pasiv;
> Clasa conturilor de procese economice(venit, chelt, rezultatele financiare) unde veniturile au functia de Pasiv, iar consumurile si chelt au functia contabila de Activ, iar conturile rezultatelor financiare au o dubla functie: adica functia de Activ(pierderile) si functia de Pasiv(profit).
Clasificarea conturilor dupa sfera de cuprindere a continutului economic:
a. Sintetice – conturi de baza ale contabilitatii, care reflecta bunurile economice, procesele, sursele si rezultatele economice grupate dupa caracteristicile lor generale.
b. Analitice – reflecta concomitent partile componente ale bunurilor economice, proceselor, surselor si rezultatelor economice respective, dupa insusirile lor specifice.
Evidenta bazata pe conturile sintetice – evidenta sintetica; evidenta bazata pe conturile analitice – evidenta analitica.
Intre informatiile dintre contul sintetic si contul analitic exista o permanenta concordanta dupa cum urmeaza:
- Regula I: soldul initial al contului sintetic tre sa fie egal cu suma soldurilor initiale a conturilor analitice ale acestui cont sintetic.
- Regula II: rulajul debitor al contului sintetic tre sa fie egal cu suma rulajelor pe debit a tuturor conturilor analitice ce sunt deschise in cadrul contului sintetic.
- Regula III: rulajul creditor al contului sintetic tre sa fie egal cu suma rulajelor pe credit a tuturor conturilor analitice.
- Regula IV: soldul final al contului sintetic tre sa fie egal cu suma soldurilor finale pe conturile analitice ale acestui cont sintetic.

Dubla inregistrare

Orice operatie economica produce o dubla modificare in bilant, deci, in contabilitate, aceasta se va concretiza printr-o dubla inregistrare in conturi, concomitent si cu aceeasi suma. Inregistrarea concomitenta si cu aceeasi suma a unei operatii economice sau financiare in doua conturi, in debitul unui cont si creditul altui cont, poarta denumirea de dubla inregistrare.
Dubla inregistrare este determinata de dubla reprezentare in timpul miscarii si transformarii lor, elementele patrimoniului nu inceteaza a fi privite sub aspect dublu: in calitate de bunuri economice si in calitate de surse de finantare. Dubla inregistrare este determinata de faptul ca miscarea si transformarea bunurilor economice, genereaza operatii de iesire dintr-o faza si de intrare in alta, de transformare dintr-o forma in alta, dintr-o stare in alta, de trecere dintr-un loc al gestiunii in altul.

Formulele contabile si tipurile acestora

Legatura stabilita intre 2 conturi ca rezultat al aplicarii dublei inregistrari, in care se inregistreaza o operatie economico-financiara, poarta denumirea de corespondenta conturilor, iar conturile intre care intervine aceasta legatura – conturi corespondente. Modalitate de prezentare grafica a fiecarei operatii economice in conturile corespondente, pe baza dublei inregistrari sub forma de egalitate valorica – formula contabila.
In functie de numarul de conturi corespondente din care este formata formula contabila:
a. Formula contabila simpla – este aceea in care corespondenta se stabileste intre 2 conturi: unul se debiteaza si altul se crediteaza, simultan si cu aceeasi suma; ea este specifica operatiilor economico-financiare care afecteaza concomitent numai 2 elemente patriomoniale.
b. Formula contabila compusa – este formula in care corespondenta se stabileste intre un singur cont debitor si mai multe conturi creditoare, concomitent si cu aceeasi suma sau invers.
In functie de scopul pentru care se intocmesc:
1. Formula contabila curenta se considera acea formula prin intermediul careia se inregistreaza in contabilitate operatiunile economico-financiare care au loc in mod obisnuit, curent.
2. Formula contabila de stornare – o modalitate specifica a contabilitatii de corectare a unor erori, savirsite anterior cu ocazia inregistrarii in conturi a sumelor din operatiile economice si financiare care au avut loc in activitatea intreprinderilor.

Balanta de verificare

Verificarea corectitudinii inregistrarilor in conturile sintetice se efectueaza cu ajutorul balantei de verificare care este un procedeu specific metodei contabilitatii, care asigura respectarea in contabilitate a echilibrului permanent impus de dubla inregistrare a operatiilor economice, oferind prin aceasta garantia exactitatii inregistrarilor efectuate in conturi, precum si a intocmirii unor bilanturi reale si complete.
Functiile balantei de verificare:
- Functia de verificare a exactitatii inregistrarilor efectuate in conturi;
- Functia de realizare a concordantei dintre conturile analitice si cele sintetice;
- Functia de legatura intre cont si bilant;
- Functia de grupare si centralizare a datelor inregistrate in conturi.
Principalele tipuri de erori depistate cu ajutorul balantei de verificare:
~ Erori in calculul rulajelor – stabilirea eronata a soldurilor;
~ Erori privind interpretarea diferita a unei operatii economice in debitul si creditul conturiloe corespondente;
~ Erori privind neinregistrarea sau inregistrarea repetata a unor operatii pe conturi ;
~ Erori de inregistrare diferite ca marime a operatiilor economice in conturile corespondente.

Planul de conturi

Planul de conturi – un tablou al conturilor sistematizate in mod anumit, destinat pentru organizarea evidentei contabile la intreprindere
Planul de conturi cuprinde capitolele:
I Dispozitii generale – cuprinde caracteristica generala a capitolelor planului de conturi, sfera de actiune a acestuia, legatura cu formele rapoartelor financiare, modul de clasificare si simbolizare a conturilor.
II Terminologia – sunt formulate definitiile termenilor si notiunilor de baza utilizate in planul de conturi.
III Nomenclatorul conturilor contabile – cuprinde lista conturilor subdivizate in clase si grupe, in care se evidentiaza conturile de gradul I si II.
IV Norme metodologice de utilizare a conturilor contabile – sunt caracterizate clasele, grupele de conturi si conturile de gradul I, este prezentata corespondenta conturilor pe tipurile principale de operatii.

Planul de conturi cuprinde 9 clase:
1. Active pe termen lung;
2. Active curente;
3. Capital propriu;
4. Datorii pe termen lung;
5. Datorii pe termen scurt;
6. Venituri;
7. Cheltuieli;
8. Conturi ale contabilitatii de gestiune;
9. Conturi extrabilantiere.