Notiunea de cont contabil si functiile acestuia
Contul – un procedeu specific metodei contabilitatii, care reflecta existenta si miscarea fiecarui elemente patrimonial ca efect al modificarilor produse de operatiile economice ce au loc intr-o perioada de gestiune.
Totalitatea conturilor folosite de contabilitatea curenta pentru reflectarea obiectului sau de studiu constituie sistemul conturilor.
Functiile contului:
a. Economica – consta in aceea ca fiecare cont reflecta un anumit bun economic sau sursa de finantare, care determina insusi continutul economic al contului respectiv.
b. Contabila – consta intr-un anumit mod de inregistrare, in cadrul lor, a cresterilor si micsorarilor determinate de operatiile economico-financiare la care se refera, in raport cu continutul economic al conturilor respective.
c. De control – consta in folosirea datelor si informatiilor furnizate de ele la controlul integritatii patrimoniului unitatii.
d. De grupare – consta ca in conturi se inregistreaza bunurile economice si sursele de finantare pe elemente omogene, reflectindu-se in fiecare cont toate operatiile care se refera la un anumit element.
e. De calcul – pe baza ei se calculeaza situatia elementelor patrimoniale, in diferite momente ale activitatii economice.
f. De sistematizare – este realizata prin inregistrarea separata a operatiilor economico-financiare, care provoaca modificari in sensul cresterii, si de acelea care determina micsorari ale aceluiasi element patrimonial.
g. Statistica – consta in aceea ca datele si informatiile furnizate de conturi stau la baza determinarii unor indicatori statistici.
Totalitatea conturilor folosite de contabilitatea curenta pentru reflectarea obiectului sau de studiu constituie sistemul conturilor.
Functiile contului:
a. Economica – consta in aceea ca fiecare cont reflecta un anumit bun economic sau sursa de finantare, care determina insusi continutul economic al contului respectiv.
b. Contabila – consta intr-un anumit mod de inregistrare, in cadrul lor, a cresterilor si micsorarilor determinate de operatiile economico-financiare la care se refera, in raport cu continutul economic al conturilor respective.
c. De control – consta in folosirea datelor si informatiilor furnizate de ele la controlul integritatii patrimoniului unitatii.
d. De grupare – consta ca in conturi se inregistreaza bunurile economice si sursele de finantare pe elemente omogene, reflectindu-se in fiecare cont toate operatiile care se refera la un anumit element.
e. De calcul – pe baza ei se calculeaza situatia elementelor patrimoniale, in diferite momente ale activitatii economice.
f. De sistematizare – este realizata prin inregistrarea separata a operatiilor economico-financiare, care provoaca modificari in sensul cresterii, si de acelea care determina micsorari ale aceluiasi element patrimonial.
g. Statistica – consta in aceea ca datele si informatiile furnizate de conturi stau la baza determinarii unor indicatori statistici.
Structura si clasificarea contului
Structura contului:
1. titlul sau denumirea contului – defineste elementul de activ sau de pasiv pentru care s-a deschis contul respectiv si a carei evidenta se tine.
2. debitul si creditul contului – denumirile celor 2 parti opuse a contului in care se inregistreaza sumele intrate si iesite.
3. data inregistrarii operatiei economico-financiare in cont;
4. explicatia operatiei economico-financiare;
5. rulajul contului – sumele inregistrate succesiv intr-o perioada de gestiune a debitului si creditului unui cont. Rulaj debitor – totalitatea inregistrarilor facute in partea de debit a unui cont. Rulaj creditor – totalitatea inregistrarilor facute pe partea de credit.
6. soldul contului – exprima existentul valoric la un moment dat al elementului patrimonial, care se evidentiaza cu ajutorul contului respectiv. Soldul final – soldul la sfirsitul perioadei de gestiune. Soldul initial – socldul la inceputlui perioadei urmatoare de gestiune.
Conturile reiesind din continutul economic se impart in:
a) extrabilantiere
b) bilantiere:
~ de activ – destinate pentru evidenta activului
~ de pasiv – destinate pentru evidenta pasivului
Soldul final al contului de activ:
Sf = Si(debitor) + Rd – Rc
Soldul final al contului de pasiv:
Sf = Si(creditor) + Rc – Rd
Conturile de activ pot avea solduri initiale si finale numai in debit, iar conturile de pasiv numai in credit.
Clasificarea conturilor dupa continutul economic si functia contabila:
> Clasa conturilor de mijloace economice care au functia contabila de Activ;
> Clasa contutilor de surse economice care au functia de Pasiv;
> Clasa conturilor de procese economice(venit, chelt, rezultatele financiare) unde veniturile au functia de Pasiv, iar consumurile si chelt au functia contabila de Activ, iar conturile rezultatelor financiare au o dubla functie: adica functia de Activ(pierderile) si functia de Pasiv(profit).
Clasificarea conturilor dupa sfera de cuprindere a continutului economic:
a. Sintetice – conturi de baza ale contabilitatii, care reflecta bunurile economice, procesele, sursele si rezultatele economice grupate dupa caracteristicile lor generale.
b. Analitice – reflecta concomitent partile componente ale bunurilor economice, proceselor, surselor si rezultatelor economice respective, dupa insusirile lor specifice.
Evidenta bazata pe conturile sintetice – evidenta sintetica; evidenta bazata pe conturile analitice – evidenta analitica.
Intre informatiile dintre contul sintetic si contul analitic exista o permanenta concordanta dupa cum urmeaza:
- Regula I: soldul initial al contului sintetic tre sa fie egal cu suma soldurilor initiale a conturilor analitice ale acestui cont sintetic.
- Regula II: rulajul debitor al contului sintetic tre sa fie egal cu suma rulajelor pe debit a tuturor conturilor analitice ce sunt deschise in cadrul contului sintetic.
- Regula III: rulajul creditor al contului sintetic tre sa fie egal cu suma rulajelor pe credit a tuturor conturilor analitice.
- Regula IV: soldul final al contului sintetic tre sa fie egal cu suma soldurilor finale pe conturile analitice ale acestui cont sintetic.
1. titlul sau denumirea contului – defineste elementul de activ sau de pasiv pentru care s-a deschis contul respectiv si a carei evidenta se tine.
2. debitul si creditul contului – denumirile celor 2 parti opuse a contului in care se inregistreaza sumele intrate si iesite.
3. data inregistrarii operatiei economico-financiare in cont;
4. explicatia operatiei economico-financiare;
5. rulajul contului – sumele inregistrate succesiv intr-o perioada de gestiune a debitului si creditului unui cont. Rulaj debitor – totalitatea inregistrarilor facute in partea de debit a unui cont. Rulaj creditor – totalitatea inregistrarilor facute pe partea de credit.
6. soldul contului – exprima existentul valoric la un moment dat al elementului patrimonial, care se evidentiaza cu ajutorul contului respectiv. Soldul final – soldul la sfirsitul perioadei de gestiune. Soldul initial – socldul la inceputlui perioadei urmatoare de gestiune.
Conturile reiesind din continutul economic se impart in:
a) extrabilantiere
b) bilantiere:
~ de activ – destinate pentru evidenta activului
~ de pasiv – destinate pentru evidenta pasivului
Soldul final al contului de activ:
Sf = Si(debitor) + Rd – Rc
Soldul final al contului de pasiv:
Sf = Si(creditor) + Rc – Rd
Conturile de activ pot avea solduri initiale si finale numai in debit, iar conturile de pasiv numai in credit.
Clasificarea conturilor dupa continutul economic si functia contabila:
> Clasa conturilor de mijloace economice care au functia contabila de Activ;
> Clasa contutilor de surse economice care au functia de Pasiv;
> Clasa conturilor de procese economice(venit, chelt, rezultatele financiare) unde veniturile au functia de Pasiv, iar consumurile si chelt au functia contabila de Activ, iar conturile rezultatelor financiare au o dubla functie: adica functia de Activ(pierderile) si functia de Pasiv(profit).
Clasificarea conturilor dupa sfera de cuprindere a continutului economic:
a. Sintetice – conturi de baza ale contabilitatii, care reflecta bunurile economice, procesele, sursele si rezultatele economice grupate dupa caracteristicile lor generale.
b. Analitice – reflecta concomitent partile componente ale bunurilor economice, proceselor, surselor si rezultatelor economice respective, dupa insusirile lor specifice.
Evidenta bazata pe conturile sintetice – evidenta sintetica; evidenta bazata pe conturile analitice – evidenta analitica.
Intre informatiile dintre contul sintetic si contul analitic exista o permanenta concordanta dupa cum urmeaza:
- Regula I: soldul initial al contului sintetic tre sa fie egal cu suma soldurilor initiale a conturilor analitice ale acestui cont sintetic.
- Regula II: rulajul debitor al contului sintetic tre sa fie egal cu suma rulajelor pe debit a tuturor conturilor analitice ce sunt deschise in cadrul contului sintetic.
- Regula III: rulajul creditor al contului sintetic tre sa fie egal cu suma rulajelor pe credit a tuturor conturilor analitice.
- Regula IV: soldul final al contului sintetic tre sa fie egal cu suma soldurilor finale pe conturile analitice ale acestui cont sintetic.
Dubla inregistrare
Orice operatie economica produce o dubla modificare in bilant, deci, in contabilitate, aceasta se va concretiza printr-o dubla inregistrare in conturi, concomitent si cu aceeasi suma. Inregistrarea concomitenta si cu aceeasi suma a unei operatii economice sau financiare in doua conturi, in debitul unui cont si creditul altui cont, poarta denumirea de dubla inregistrare.
Dubla inregistrare este determinata de dubla reprezentare in timpul miscarii si transformarii lor, elementele patrimoniului nu inceteaza a fi privite sub aspect dublu: in calitate de bunuri economice si in calitate de surse de finantare. Dubla inregistrare este determinata de faptul ca miscarea si transformarea bunurilor economice, genereaza operatii de iesire dintr-o faza si de intrare in alta, de transformare dintr-o forma in alta, dintr-o stare in alta, de trecere dintr-un loc al gestiunii in altul.
Dubla inregistrare este determinata de dubla reprezentare in timpul miscarii si transformarii lor, elementele patrimoniului nu inceteaza a fi privite sub aspect dublu: in calitate de bunuri economice si in calitate de surse de finantare. Dubla inregistrare este determinata de faptul ca miscarea si transformarea bunurilor economice, genereaza operatii de iesire dintr-o faza si de intrare in alta, de transformare dintr-o forma in alta, dintr-o stare in alta, de trecere dintr-un loc al gestiunii in altul.
Formulele contabile si tipurile acestora
Legatura stabilita intre 2 conturi ca rezultat al aplicarii dublei inregistrari, in care se inregistreaza o operatie economico-financiara, poarta denumirea de corespondenta conturilor, iar conturile intre care intervine aceasta legatura – conturi corespondente. Modalitate de prezentare grafica a fiecarei operatii economice in conturile corespondente, pe baza dublei inregistrari sub forma de egalitate valorica – formula contabila.
In functie de numarul de conturi corespondente din care este formata formula contabila:
a. Formula contabila simpla – este aceea in care corespondenta se stabileste intre 2 conturi: unul se debiteaza si altul se crediteaza, simultan si cu aceeasi suma; ea este specifica operatiilor economico-financiare care afecteaza concomitent numai 2 elemente patriomoniale.
b. Formula contabila compusa – este formula in care corespondenta se stabileste intre un singur cont debitor si mai multe conturi creditoare, concomitent si cu aceeasi suma sau invers.
In functie de scopul pentru care se intocmesc:
1. Formula contabila curenta se considera acea formula prin intermediul careia se inregistreaza in contabilitate operatiunile economico-financiare care au loc in mod obisnuit, curent.
2. Formula contabila de stornare – o modalitate specifica a contabilitatii de corectare a unor erori, savirsite anterior cu ocazia inregistrarii in conturi a sumelor din operatiile economice si financiare care au avut loc in activitatea intreprinderilor.
In functie de numarul de conturi corespondente din care este formata formula contabila:
a. Formula contabila simpla – este aceea in care corespondenta se stabileste intre 2 conturi: unul se debiteaza si altul se crediteaza, simultan si cu aceeasi suma; ea este specifica operatiilor economico-financiare care afecteaza concomitent numai 2 elemente patriomoniale.
b. Formula contabila compusa – este formula in care corespondenta se stabileste intre un singur cont debitor si mai multe conturi creditoare, concomitent si cu aceeasi suma sau invers.
In functie de scopul pentru care se intocmesc:
1. Formula contabila curenta se considera acea formula prin intermediul careia se inregistreaza in contabilitate operatiunile economico-financiare care au loc in mod obisnuit, curent.
2. Formula contabila de stornare – o modalitate specifica a contabilitatii de corectare a unor erori, savirsite anterior cu ocazia inregistrarii in conturi a sumelor din operatiile economice si financiare care au avut loc in activitatea intreprinderilor.
Balanta de verificare
Verificarea corectitudinii inregistrarilor in conturile sintetice se efectueaza cu ajutorul balantei de verificare care este un procedeu specific metodei contabilitatii, care asigura respectarea in contabilitate a echilibrului permanent impus de dubla inregistrare a operatiilor economice, oferind prin aceasta garantia exactitatii inregistrarilor efectuate in conturi, precum si a intocmirii unor bilanturi reale si complete.
Functiile balantei de verificare:
- Functia de verificare a exactitatii inregistrarilor efectuate in conturi;
- Functia de realizare a concordantei dintre conturile analitice si cele sintetice;
- Functia de legatura intre cont si bilant;
- Functia de grupare si centralizare a datelor inregistrate in conturi.
Principalele tipuri de erori depistate cu ajutorul balantei de verificare:
~ Erori in calculul rulajelor – stabilirea eronata a soldurilor;
~ Erori privind interpretarea diferita a unei operatii economice in debitul si creditul conturiloe corespondente;
~ Erori privind neinregistrarea sau inregistrarea repetata a unor operatii pe conturi ;
~ Erori de inregistrare diferite ca marime a operatiilor economice in conturile corespondente.
Functiile balantei de verificare:
- Functia de verificare a exactitatii inregistrarilor efectuate in conturi;
- Functia de realizare a concordantei dintre conturile analitice si cele sintetice;
- Functia de legatura intre cont si bilant;
- Functia de grupare si centralizare a datelor inregistrate in conturi.
Principalele tipuri de erori depistate cu ajutorul balantei de verificare:
~ Erori in calculul rulajelor – stabilirea eronata a soldurilor;
~ Erori privind interpretarea diferita a unei operatii economice in debitul si creditul conturiloe corespondente;
~ Erori privind neinregistrarea sau inregistrarea repetata a unor operatii pe conturi ;
~ Erori de inregistrare diferite ca marime a operatiilor economice in conturile corespondente.
Planul de conturi
Planul de conturi – un tablou al conturilor sistematizate in mod anumit, destinat pentru organizarea evidentei contabile la intreprindere
Planul de conturi cuprinde capitolele:
I Dispozitii generale – cuprinde caracteristica generala a capitolelor planului de conturi, sfera de actiune a acestuia, legatura cu formele rapoartelor financiare, modul de clasificare si simbolizare a conturilor.
II Terminologia – sunt formulate definitiile termenilor si notiunilor de baza utilizate in planul de conturi.
III Nomenclatorul conturilor contabile – cuprinde lista conturilor subdivizate in clase si grupe, in care se evidentiaza conturile de gradul I si II.
IV Norme metodologice de utilizare a conturilor contabile – sunt caracterizate clasele, grupele de conturi si conturile de gradul I, este prezentata corespondenta conturilor pe tipurile principale de operatii.
Planul de conturi cuprinde 9 clase:Planul de conturi cuprinde capitolele:
I Dispozitii generale – cuprinde caracteristica generala a capitolelor planului de conturi, sfera de actiune a acestuia, legatura cu formele rapoartelor financiare, modul de clasificare si simbolizare a conturilor.
II Terminologia – sunt formulate definitiile termenilor si notiunilor de baza utilizate in planul de conturi.
III Nomenclatorul conturilor contabile – cuprinde lista conturilor subdivizate in clase si grupe, in care se evidentiaza conturile de gradul I si II.
IV Norme metodologice de utilizare a conturilor contabile – sunt caracterizate clasele, grupele de conturi si conturile de gradul I, este prezentata corespondenta conturilor pe tipurile principale de operatii.
1. Active pe termen lung;
2. Active curente;
3. Capital propriu;
4. Datorii pe termen lung;
5. Datorii pe termen scurt;
6. Venituri;
7. Cheltuieli;
8. Conturi ale contabilitatii de gestiune;
9. Conturi extrabilantiere.
No comments:
Post a Comment